Tratamente laser
IPL E-Light – Lumină intens pulsată
A fost creată de liderul mondial în domeniul tehnologiei estetice, firma Lumenis, ca o soluţie în rezolvarea problemelor de piele iar clinica noastră vă pune la dispoziţie acest concept în speranţa întâmpinării nevoilor dumneavoastră.
Epilare definitivă:
Ce reprezintă IPL E-Light – Lumină intens pulsată?
IPL E-Light emite impulsuri cu lungimi de undă între 500nm şi 1200nm acţionând la nivelul foliculului pilos (asupra melaninei de la nivelul acestuia), distrugându-l prin intermediul energiei luminoase pe care o emană. Fotoepilarea este îndepărtarea părului cu ajutorul luminii prin deteriorarea în mod selectiv a foliculilor de păr, fără a dăuna ţesuturile adiacente. Melanina absoarbe lumina şi o conduce către foliculul de păr, unde este transformată în căldură, distrugând celulele germinale, care hrănesc părul. Eliminând aceste celule, părul moare şi cade la un interval de 15 zile de la tratament. Încă de la prima şedinţă, 30% din firele de păr vor dispărea.
Un tratament complet presupune un număr de 6-12 şedinte dar nimeni nu poate garanta numărul de şedinţe de care aveţi nevoie.
Numărul de şedinte depinde de:
- adancimea rădăcinii;
- culoarea părului;
- culoarea pielii;
- sexul şi vârsta clientului;
- statusul hormonal
- zona tratată;
Candidaţii ideali pentru acest gen de tratament sunt cei cu părul negru şi gros şi pielea albă. Rezultatele sunt cu atât mai bune cu cât firul de păr este mai închis la culoare (conţine o cantitate mai mare de pigment melanic). Firele de păr subţiri sau mai deschise vor fi mai greu de îndepărtat, dar nu imposibil. Însă şi pielea conţine pigment melanic şi este important ca ea să nu fie prea închisă la culoare (fototipurile V,VI), din următoarele 2 motive: pentru a nu fi un ecran de protecţie împotriva luminii şi pentru a evita o eventuală depigmentare locală.
La finalul tratamentului, aproximativ 90% din firele de păr vor fi eliminate, iar părul rămas va fi decolorat, subţire, alb şi fin.
Intervalul între şedinţe:
La primele 4-5 şedinţe, intervalul este de 4 săptămâni, după care acesta creşte la 6-8-10 săptămâni, ajungându-se ca spre sfârşitul tratamentului, intervalul între şedinţe să fie de 3-4 luni. Astfel, durata unui tratament complet poate ajunge la 1 an şi jumătate deoarece părul creşte ciclic, parcurgând 3 etape diferite de evoluţie. Fotoepilarea este eficientă doar într-una dintre cele trei faze ale creşterii părului. Este vorba de anagen, faza de activitate şi creştere a părului. Părul se comportă ca un fitil conductor de căldură la rădăcina sa, care distruge celulele hrănitoare.
Leziuni vasculare:
Lumina IPL E-Light este absorbită de pigment (hemoglobina) din interiorul eritrocitelor (celulele roşii ale sângelui). Hemoglobina transformă lumina în căldură. Căldura este transmisă pereţilor vaselor de sânge, care sunt astfel agresaţi şi înlocuiţi prin mecanisme proprii de apărare ale organismului. Pacienţii cu piele mai deschisă au de obicei rezultate mai bune.
Leziuni pigmentare:
Lumina este absorbită de pigment (melanina), care se află în cantitate mare în leziunile hiperpigmentate. Melanina transformă lumina în căldură. Această caldura este folosită pentru a distruge celulele în care melanina este depozitată, fara a afecta ţesuturile din jur.
Ce masuri trebuie luate înainte, în timpul şi dupa tratament IPL?
- O regulă foarte importantă este de a nu vă expune la soare sau bronz în timpul şedintelor de tratament. Pentru că acest lucru poate determina modificări de pigmentare a pielii (cel mai frecvent hiperpigmentări, dar în procentaj mai mic, hipopigmentări, datorită unei activităţi exacerbate sau anormale a melanocitelor, celule responsabile de pigmentul cutanat);
- Suprafaţa care urmează a fi tratată nu trebuie expusă la radiaţiile solare cu cel puţin 2-3 săptămâni înainte de prima şedinţă. De aceea, trebuie folosită o cremă cu fotoprotecţie SPF 50+ anti UVA şi UVB cu cel puţin 2 săptămâni înainte de tratament;
- Nu trebuie administrate medicamente fotosensibilizante.
Tratament de rejuvenare:
Odată cu înaintarea în vârstă, datorită radiaţiilor solare, poluării, alimentaţiei necorespunzătoare, stresului, oboselii, substanţelor oxidante şi terenului genetic, colagenul, substanţa ce este raspunzătoare de menţinerea elasticităţii pielii, se degradează mai intens, iar refacerea lui este încetinită. IPL E-Light acţionează asupra fibrelor de colagen, crescând temperatura locală, stimulând astfel formarea unor noi fibre de colagen şi elastină, stimulând regenerarea celulară prin creşterea locală a fluxului de sânge. Acest tip de tratament poate fi făcut şi în perioada verii, cu condiţia ca protecţia împotriva acţiunii radiaţiilor solare să fie cât mai eficientă (creme cu foto protecţie maximă SPF 50+).
Tratamentul constă în aplicarea impulsurilor de lumină pe piele, care transmit căldura la nivelul zonei tratate, ceea ce ajută la crearea naturală de noi fibre de colagen şi elastină, care reconstruiesc microfibrele din alcătuirea dermului şi epidermului.
Indicaţii:
- Hiperpigmentări;
- Lentigo-uri (pete de bătrâneţe);
- Melasme (pete);
- Pierderi de elasticitate;
- Pierderi de tonus;
- Riduri de expresie sau profunde;
Rejuvenarea facială are un numar mare de avantaje:
- îmbunătăţeşte aspectul pielii îmbătrânite
- îndepărtează petele hiperpigmentate de la nivelul pielii
- înlătură roşeaţa cauzată de micile vase de sânge de la nivelul pielii
- închide porii pentru a preveni formarea punctelor negre (comedoanelor)
Acnee:
Această afecţiune apare în principal datorită unei hiperfuncţii a glandelor sebacee. Cum acţionează lumina intens pulsată asupra acneei?
IPL E-Light acţionează prin fototermoliza selectivă (absorbţia luminii în pigment, pe care o converteşte în căldură, distrugând astfel celulele ţintă). Astfel, impulsurile sunt absorbite de pigment (hemoglobina) din vasele de sânge care irigă glandele sebacee; hemoglobina transformă energia în căldură, care la rândul său afectează pereţii vaselor de sânge, oprind sângele să ajunga la glandele sebacee, care vor fi distruse parţial.
- Nu trebuie folosite creme autobronzante sau solarul cu aproximativ 2 săptămâni înainte de începerea tratamentului. Bronzul fals, cu creme autobronzante, pătează celulele din stratul superficial al epidermului, iar această culoare va intensifica acea căldura emanată de IPL E-Light la suprafaţa pielii, prin urmare nu putem trata cu IPL E-Light pentru cel puţin 2 săptămâni după o aplicare de creme autobronzante.
- O regulă foarte importantă este de a nu vă expune la soare sau bronz în timpul şedinţelor de tratament, pentru că acest lucru poate determina modificări de pigmentare a pielii (cel mai frecvent hiper pigmentări, dar în procentaj mai mic, hipopigmentări, datorită unei activităţi exacerbate sau anormale a melanocitelor, celule responsabile de pigmentul cutanat);
- Suprafaţa care urmează a fi tratată nu trebuie expusă la radiaţiile solare cu cel puţin 2-3 săptămâni înainte de prima şedinţă. De aceea, trebuie folosită o cremă cu fotoprotecţie SPF 50+ anti UVA şi UVB cu cel puţin 2 săptămâni înainte de tratament.
IPL E-Light este o tehnologie ce utilizează lămpi cu flash de xenon şi optică de focusare, cu o bandă spectral largă (multiple lungimi de undă luminoasă, între 570 şi 1200 nanometri).
Laser DEKA ND-YAG
DEKA a fost prima companie care a introdus în 1998 utilizarea laserelor cu impulsuri lungi Nd: YAG pentru îndepărtarea părului ?i a leziunilor vasculare.
Astăzi, este bine cunoscut faptul că lungimea de undă Nd: YAG la 1064 nm este cea mai sigură pentru cele mai întunecate tipuri de piele (mai mult de III). Acest lucru se datorează capacită?ii de penetrare a pielii umane a laserului 1064 nm datorată unei absorb?ii mai scăzute de melanină ?i atingerii celor mai adânci păr?i ale foliculului de păr, unde rezidă toate păr?ile germinative. Conform tiparelor de absorb?ie a melaninei ?i oxihemoglobinei, penetrarea de 1064 nm (lungimea de undă a laserului Nd: YAG) este de câteva milimetri în piele, mai mult decât orice altă lungime de undă a laserului, cum ar fi Ruby, Alexandrite ?i Diodes. În ciuda acestei absorb?ii scăzute a melaninei, eficacitatea sa poate fi echilibrată prin alegerea unui impuls cu caracteristici corecte în ceea ce prive?te energia, durata ?i structura acestuia. De asemenea, diametrul spot este important pentru determinarea rezultatelor, dar acest ultim parametru nu este la fel de important ca ?i pentru alte lungimi de undă. Numai alegerea corectă a parametrilor permite Nd:YAG cu impulsuri lungi, ca Synchro REPLA:Y, să fie un sistem perfect pentru îndepărtarea părului sau pentru alte aplica?ii, cum ar fi tratamente vasculare, în special pentru teleangiectazii ale piciorului. Puterea laserului Nd:YAG este furnizată printr-o fibră optică care este conectată direct în piesele cu laser Nd:YAG. Conectarea piesei de mână este foarte rapidă ?i sistemul recunoa?te automat ce tip de piesă de mână a fost conectată de către utilizator.
Indicaţii:
- angioame stelate
- cuperoza
- epilare definitivă
- hemangioame
- hiperpigmentari cutanate (melasma, lentigo)
- rozacee
- teleangiectazii faciale
- venectazii la nivelul membrelor inferioare
Tratamentele se realizeaza cu laser DEKA Nd-YAG şi IPL E-LIGHT, aceste aparate făcând parte din liderii mondiali în tratamentul leziunilor vasculare şi pigmentare precum şi în epilarea de lungă durată.